Arhivă | noiembrie 2011

Ganduri si atat …

Multe filmulete vorbesc despre Romania , despre oamenii care au facut-o cunoscuta . Dar…
Toate cu care ne laudam au fost fie inventate in strainatate , fie autorii lor au ajuns sa plece acolo …Se pare ca desi romanii nu-s oameni prosti nu reusesc sa se realizeze profesional si uman in acel spatiu geografic . Si exodul continua …pentru ca se pare Romania nu are nevoie de ei .Au grija cei din clasa politica si clanurile cu avere „cinstita” sa le inlature . Nu au nevoie de oameni care gandesc ci de masa de manevra .

Saracul Paulescu … daca ar fi ramas probabil in Franta ar fi reusit el sa ia Nobel pentru insulina si nu doi canadieni .
Victor Babes , nascut la Viena , educat acolo si tot pe acolo a lucrat la cele mai multe din studiile lui .
Coanda a trait cea mai mare parte a vietii sale in Franta .Acolo a lucrat la toate studiile sale .
Palade , cetatean american inca din „57 , acolo  isi  realizeaza  studiile si acolo fiind devine  premiant Nobel .
Proca cetatean francez din 1931 .
Pana si celebrul inventator al stiloului a trait si  studiat in Franta .
Mai vreti exemple ? Sunt multe .
Si concluzia trista e ca  indiferent de regimul politic , de timpul istoric sau orice alte conditii , acel spatiu geografic si oamenii care il populeaza nu a permis oamenilor de valoare sa se implineasca global …Pacat !

De ce iubesc Romania ?!

Mare campanie , mare la ProTv (mediafax whatever ):De ce iubesc Romania ?
Daca nu mai au caciuli de vandut(dat) acum vand vise . Caci vise pot fi numite supozitiile despre dragostea Romanilor pentru un spatiu geografic, politic si social care i-a alungat pe cei mai multi de acolo .
Dragilor , singura Romanie pe care o mai iubesc este cea pe care o port cu mine :muzica , literatura , traditii , bucatarie si altele ca astea .
Spatiul acela degradat de o viata politica mizera , de hotie si murdarie fizica nu poate fi iubit, cu parere de rau o spun .E plin de hoti :unii la costum si cravata , altii cu jeg de 3 degete sub camasile lucioase si lanturi de aur .Dar tot hoti se numesc .
Romania este furata , batjocorita si chinuita in fiecare zi de cei pusi sa o administreze . Acum s-a ajuns la fundul sacului si au inceput sa se manance unii pe altii . Banii nu mai vin desi stau cu mana intinsa pe la toate portile , de muncit nimeni nu munceste …
Sperati ca romanii din afara sa se lase pacaliti de gargara ieftina si sa mai incerce ( a nustiu cata oara ) sa mai dea ceva de furat romanilor „verzi” si „descurcareti” ?
Furati-va intre voi , noi , cei de afara , am inteles ca anormalitatea pe care voi o vindeti drept normalitate nu e decat praf in ochi pentru a mai scoate bani ! Spatiul acela geografic poate fi numit oricum numai Romania ,nu ! Romania adevarata este in cartile de istorie , de literatura sau in muzica din casele noastre .
Mai multa Romanie gasesti in bucataria mea decat a ramas acolo .

Legea numarul Unu ….

Legea 1
„Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.”
Isaac Asimov
Pana sa am proprii mei copii m-am indragostit pe rand de multi pui de om .Pe una chiar am crescut-o alaturi de mama ei ceva timp . Flori .As fi facut orice pentru ea atunci .Sau asa credeam .
Nu am inteles insa niciodata cu adevarat ce inseamna dragostea de mama pana nu s-a nascut moantza . Este dincolo de cuvinte . Legatura ce se naste e atat de solida incat nu poate fi rupta de nimic. Fiecare zambet aduce o noua piatra peste zidul numit dragoste . Clipa in care ii vezi chipul prima oara seamana cu un moment in care cerul se pravale pe pamant lasandu-te fara suflare . E unic ! Si atunci , in clipa aia sti ca indiferent cat de greu iti va fi vei apartine cu totul acelei mici bucati de om . Ca sanatatea, fericirea si viitorul ei va fi prioritatea numarul 1 pentru tine .
Asta e Legea numarul unu a mamelor :O mama va face tot ca sa protejeze viata , sanatatea si fericirea puiului ei chiar cu pretul propriului eu .
Asta e ceea ce cei care nu au trecut prin experienta asta nu vor intelege niciodata aceste limite .

Oamenii pentru care sunt ceea ce sunt

Am fost un copil norocos si ghinionist in acelasi timp.
Am crescut alaturi de un tata care era printre cei mai buni in ceea ce facea :aviatia . Nu aveai cum sa nu te indragostestesti de zbor crescand langa el si in lumea privilegiata a aviatiei . Stateam ore in sir ascultandu-i , privindu-i si absorbind tot . Aerodinamica, meteorologia o invatai intr-un fel in care nici un profesor de liceu nu ti-ar fi putut explica-o niciodata intr-o ora anosta de curs .Viata imi dadea lecti in fiecare zi .
Apoi straduinta lui de a ma invata tot ce stia a ajutat enorm caci doream sa fiu la inaltimea lui .
E adevarat ca erau si multe zile in care nu-l aveam langa mine .Cantonamente , concursuri . Cat eram copil si mai tarziu adolescenta nu puteam spune imi iubesc tatal .Nu realizam ca exista acest sentiment . Eram mandra, mandra de toate trofeele si premiile lui .Mandra de respectul cu care il priveau toti .Dar nu defineam intre toate astea un sentiment de dragoste fata de tatal meu .
Am stiut ca il iubesc in ziua in care l-am vazut plangand pentru prima oara in viata mea . Alaturi de fratele meu accidentat (fractura de cervicala ) , in coma dupa un accident de deltaplan . Isi acoperea cu radiografiile fata ,in camera de garda a spitalului Bagdazar . Nu voia sa-l vada fratele meu . Fusese un erou , impreuna cu Trucmer , zburasera fara aprobare de zbor pana la Miercurea-Ciuc ,pe vremea lui Ceasca , pentru a-l aduce la Bucuresti . Probabil daca nu o faceau era mort acum .
Dar asa am descoperit ca si cei ca el plang si atunci am inteles ca -l iubesc nu doar ma mandresc cu el .
Am fost o norocoasa pentru ca alaturi de tatal meu am fost crescuta de o mama care ne-a iubit cu pasiune chiar daca nu ne-a alintat cum ne-am fi dorit noi . Eu nu m-am plans dar stiu ca sora mea a regretat asta .
Venita din Iasi ,un produs al facultatii de filologie istorie de acolo a reusit sa ne faca sa ne indragostim de citit si istorie .
Crescuta de la 6 ani in casa de copii dupa razboi a incercat toata viata ei sa ne faca o viata fara griji .Atat cat a putut . Cand ai trei copii e greu .Ma trezeam noptile si o vedeam tricotand cu disperare pulovere de mohair pe care le vindea . Isi dorea sa avem ce era mai bun .Si incerca sa faca tot pentru asta .Dar in acelasi timp incerca sa fim pregatiti pentru viata . Multe i se pot reprosa dar nu ca nu ne-a iubit si nu ca nu a muncit pentru noi .
Pasiunea mea pentru biologie a venit prin clasa a 6 a .Se spune ca daca ai noroc de profesori buni la varsta copilariei mari nu ai cum sa nu incepi cu dreptul in viata .Eu am avut noroc:Teodorescu la biologie , Selea la geografie si o profesoara excelenta de franceza Turea . Ele m-au facut sa ma indragostesc de studiu . Ele mi-au temperat firea prea iute invatandu-ma sa studiez aprofundat .
De meseria mea m-am indragostit oarecum tarziu . Imi placea sa ajut oameni , imi placea enorm biologia dar m-am apropiat de ea tarziu , dupa 1990 . Aveam deja doi copii si trecusem prin experienta problemelor fratelui meu .
O mana intinsa de niste oameni speciali in viata mea m-au facut ceea ce sunt acum .Dr Buzica in principal dar si multi altii care m-au format ca om .Ar fi greu sa-i trec pe toti dar as vrea sa o amintesc pe d-na Voinea care nu m-a lasat sa abandonez intr-un moment in care greutatile ma impingeau la asta . Spiritual am invatat enorm de la Parintele Voicescu . Si nu in ultimul rand trecerea prin Spitalul Christiana m-a modelat profesional dar si uman . Am invatat sa nu ma multumesc niciodat cu putin . Sa invat in permanenta .Sa pun intodeauna mai mult decat mi se cerea . Si am invatat sa iubesc si sa ajut oamenii .
Am 47 de ani . Sunt prietena cu calculatorul si internetul .Dar nu am fost asa mereu . In 1998-99 habar nu aveam cum se trimite un e-mail ( si acum mi-aduc aminte clipa cand in fata unui calculator cu internet la Sephora-Paris nu stiam ce sa fac ca sa trimi un email fratelul meu.Aveam adresa de email scrisa pe o bucatica de hartie dar habar nu aveam nimic despre calculator. Eram chiar „dusmanoasa” cu el . Copii mei fac glume si acum amintindu-si ca ei m-au invatat sa-l pornesc .
Adevarul este ca de calculator si internet m-am indragostit in noptile de garda de la Grigore Alexandrescu , in pauzele dintre cazuri . Am avut noroc de un director care foarte devreme a inteles ca asta e viitorul si noi trebuie sa-l invatam . A instalat internet in camera de garda la o vreme cand parea chiar SF ptr multe spitale .Si nu m-am multumit doar sa il folosesc ci si sa invat cum functioneaza .
Am instalat Windows pe vremea cand o faceam cu diskete (mama ce multe erau ! ).Si asat ca imi era rusine sa-l pun pe dragul meu Marian pe drumuri de cate ori crapa sistemul !
Cam asta e viata mea …Nu m-am multumit niciodata doar cu ce era suficient . Am pus mereu peste cat trebuia sa pun .Ajutata de oamenii din jurul meu .Fara ei as fi fost mult mai putin din ceea ce sunt acum .
Nimeni nu ar trebui sa uite nici o clipa ca suntem datori celor din jurul nostru iar aceasta datorie trebuie sa o platim mai departe .

Masti

Cei care musca sunt de doua feluri : unii care o fac privindu-te in fata si alti care o fac din spatele unor masti (nickuri ) . Ii prefer pe primii , ceilalti sunt doar niste javre care se dau oameni respectabili . Genul „io nici usturoi nu am mancat , nici gura nu-mi miroase ” 😀
Si te ia asa o mare lehamite si o mare greata .Si-ti vine sa strigi : „chiar credeai ca masca aia o sa-ti ascunda nesimtirea ? „
Dumnezeu nu bate cu parul …

Arma sau plasture …

Ce te poate rani in viata ?
Cuvintele trecatorilor prin viata ta ? Nu !
A celor ce te dusmanesc? In nici un caz !
Cuvintele prietenilor intodeauna .Mai ales cand lovesc cand tu esti jos de tot , cand cerul se pravaleste haotic peste tine iar tu te agati cu fiecare bucatica din tine de ideea ca va fi totul bine .
Suntem prea grabiti si prea suficienti . Iar cuvintele noastre ranesc inutil .
Da , o sa te ridici .Da , or sa te intarasca intamplarile astea dar ranile nu se sterg. Nu mai dor dar raman .
Cuvintele arma sau plasture ? Tu poti alege …

Anii copilariei noastre

Duminica am fost la o aniversare a unei printese care a facut doi ani . O stiu de cand era in burtica la mamica ei (prietena de a noastra) .Saptamana trecuta am bantuit magazinele de jucarii in cautarea cadoului”perfect” . Fara sa vreau mintea mea s-a intors in trecut . La anii 70 in care un cunoscut imi adusese un catalog La redoutte unde priveam ca intr-o biblie jucariile pe care doar mi le imaginam cum ar fi .
Apoi ma gandeam la vitrinile jucariilor noastre de atunci cu aceleasi cateva modele care existau in fiecare casa de copil . Apoi imi aminteam cat de frustrata eram ca parinte ca nu pot sa-i cumpar moantzei mele mici papusi asa cum as fi vrut si ar fi meritat …Era un copil tare bun .Niciodata nu ar fi cerut dincolo de primul nu . Nu negocia si nu se targuia . Dar eu ca parinte imi simteam frustrarea din plin ca nu puteam sa-i ofer mare lucru chiar si dupa anii revolutiei .Nu erau in magazine si cand au fost nu aveam niciodata destui bani .
Mi-e dor de anii copilariei Moantzei mele . As vrea sa-i intorc si sa-i umplu de jucarii frumoase . As vrea sa stie cat de mult o iubesc , cat de mult a insemnat venirea ei in lumea asta …
Adulti si copii , toti desfaceau intr-o feerie jucariile de parca s-ar fi reintors in lumea copilariei . Cred ca o bucatica din copilul care am fost ramane mereu vie in noi ,Trebuie doar sa stim sa-l trezimdin cand in cand din cinism, pragmatism si mercantilism .