Arhivă | februarie 2019

A fi parinte sau prieten .

Vad în jurul meu multi părinți tineri care cred că ă fi parinte e un fel de a fi frate/sora mai mare al celui caruia ii dai viata . Un fel de prieten de joaca .

Uita sa fie părinți . Uita ca nu de prieteni au nevoie ci de părinți care sa ii ocrotească, sa le stabilească limite de bun simt . Copii au nevoie sa învețe reguli . Nu pentru ca vrem noi ci pentru ca sansa de a reuși în viață depinde de capacitatea lor de a se adapta la provocările din viata . Fiind permisivi acum nu duce decat la o greutate în adaptarea lor viitoare .

Da , nu vei fi parinte cool . Dar faptul că vei fi parinte adevarat nu te va face mai puțin iubit . Dacă de asta ti-e teama . Limitele pe care le vei trasă il vor ajuta , mai târziu în viață. La școală sa reușească, în sport, în tot ce vor face vor reuși dacă invata sa respecte reguli .

Sa inveti sa spui cuvinte magice( imi pare rau , multumesc, te rog ) , sa inveti sa ii respecți pe ceilalți , sa inveti care sunt limitele ( ale portofelului de de nu ? ) … Sa inveti ca nu poti călca peste alții, sa te supui uni program… Nu astepta ca școala sa faca asta pentru copilul tau . Indiferent cat de scumpa e școală, cât de fancy si la moda e , ea nu poate sa iti înlocuiască jobul tău de parinte .

Mulți cu bani încredințează școlilor scumpe obligatia de a face ce ei nu au fost în stare : sa fie cu adevarat părinți .

Stiu , a fi parinte este o cursă lungă , obositoare. Nu te face popular si nu este o viata plina de sclipici.

Dar asta e singura cale de a fi parinte . Si incepe din clipa când ai în brațe fărâmă de om pe care viata ti-a daruit-o.

Un dar care vine la pachet cu datoria de a creste un OM .

Un drum în care ai obligatia de a spune deseori „Nu” . Chiar dacă ti se pare mai usor sa spui „Da”.

De ce aleg multi părinți sa nu fie părinți? Cred ca din comoditate deseori , dintr-o dragoste prost înțeleasă, din dorința de a se alinia unor curente cool , de a urma turma de „influenceri” … din pacate victimele sunt copii .

Echilibru în educație intre asprimea exagerata si permisivitatea fara limite este greu de mentinut dar esti singurul drum pe care un parinte care isi iubeste copilul poate merge . Doar asa va creste un om capabil sa reușească, sa stie sa razbata prin toate tentațiile adolescenței, prin toate alegerile adultului care va fi . Pentru ca nu o sa fie copil o vesnicie . Nu ii putem creste fără responsabilități… Dacă există o problemă la generațiile care vin aceea este incapacitatea de a-si asuma responsabilitati . Iar cauza acestei probleme trebuie cautata în educație.

Încotro? Sau declaratie de intentie

 

 

Incerc de ceva timp sa imi gasesc drumul meu în fotografie . Sa gasesc acel gen care sa ma emoționeze , sa ma determine sa creez nu doar sa reproduc. Pentru mulți fotografia e doar o reproducere a realității. Pentru mine e pictura cu lumina . E un amestec de realitate si amprenta personala. În multe genuri nu ma regăsesc . De exemplu in fotografia clasica wildlife . Imi plac animalele ca subiect dar nu ma stimulează emoțional sa creez , sa astept lumina potrivita … îi admir pe cei ce reusesc sa faca asta . Not my way.

Nu ma atrage deloc fotografia statică, compusă. Nu gasesc destulă emoție în ele . Am incercat-o dar rareori gasesc ceva sa ma miste .Da , imagini statice pot spune o poveste dar trebuie să ai povestea în spatele lor . Nu „natura moarta” .

Imi plac emoțiile mai mult decat frumusețea cred … multi isi doresc sa fie frumosi în fotografii. Uita sa fie umani. Uita ca oamenii nu-s „coverphoto” . Nu trebuie să fie frumosi mereu . Dar umani… da .

Imi place portretul . Imi place sa surprind emoțiile: bucuria , tristețea, nostalgia ,liniștea, melancolia…toata gama de emotii umane.

Nu imi cere sa te „pictez cu lumina” frumos … asta o poate face orice filtru de instagram … mie imi place sa prind emoția din tine . Iar asta e al naibii de greu de gasit sub măști.

Imi plac portretele de copii . Ei isi coboară măștile cu mult mai multa naturalețe. Lor nu le pasa de frumusețea de fațadă pe care tu adultul o iubesti atât de mult ! Dar nu imi plac fotografii care îi forțează în „pose” nefiresti . Sa faci asta cu copii care au atata sinceritate în expresie … este nenatural si lipsit de deontologie. Dacă ești un fotograf bun îi astepti . Ii lasi sa se desfasoare ei . Tu doar stai si astepti acel moment de frumusete . Si multumesti pentru el.

Imi place fotografia de peisaj . Poate si pentru ca prinzi frumusețea locului în care te afli . Fie acela în care trăiești , fie acela prin care esti trecător.

Imi place fotografia de eveniment . Asezat dincolo de lentila prinzi amănunte pe care altfel nu le vezi . Imi place ca aduni imagini care devin istorie si poveste pentru o comunitate, o persoană , o familie sau pentru prieteni . Si asta inseamna ceva .

Imi place la fel de mult fotografia de strada . Felul în care arată strada necosmetizata, nearanjata , nefardata. Asa cum e ea liniștită sau agitată. Reală

 

Imi place fotografia sportivă. Încă nu am incercat-o . Dar asta va fi „my personal Challange ” în următoarea etapă. Exista atata frumusete emoțională în sport . Atata conflict si provocare în a-l imortaliza. Atata provocare incat nu pot decat sa ridic mănușa în fața ei . Un obiectiv pentru sport e pe lista mea de vise pentru care strâng :).

Imi place sa învăț compoziție , arta de a manipula lumina. Multi fotografiază fără să se străduiască a invata reguli de compozitie. Au pretentii de artist . Uita ca inainte de a rupe reguli ( pentru ca da, uneori poti rupe reguli ) trebuie să le stapanesti atât de bine încât să poti sa intelegi când si cum sa le rupi .

Da, inca ma caut . Incerc sa ma gasesc , sa ma adun în fața bolii care m-a prins de vreo un an jumate ( o postarea de facebook mi-a reamintit cât de puțin timp am de când visam la un dsrl ) . Pentru ca e boala . Una frumoasa . Dar nu vreau doar sa adun ” click-uri ” . Vreau mai mult . Vreau sa fiu mandra de ceea ce fac . Vreau sa dau valoare muncii mele . Sa nu fac compromis „kitschos” . E un cuvant vechi kitsch… Si-a cam pierdut valențele. Poate pentru suntem înconjurați de atata kitsch cu „valoare” . Dar aceasta „valoare” nu inseamna nimic pentru mine .